spoon

Recent Recipes

Papa Bun !

Pilaf roz de primavara

Comments (0) | vineri, 29 mai 2009

Tot de la Mara putere bineinteles.. Inventia ei delici-originala de orez cu loboda..

Ingrediente :

- 2 cepe verzi marisoare
- loboda (o legatura)
- partile tale preferate din pui
- o canita de orez (il prefer pe cel scurt)
- 4 cani de apa
- patrunjel proaspat tocat, dupa gust

Tai rondele doua cepe verzi marisoare si le calesti (si partea alba si cea verde).
Cand sunt aurite adaugi peste ele si fasiile subtiri de loboda si le mai lasi putin la calit, pana incepe loboda sa-si lase sucul roz in uleiul incins.
Intre timp pui puiul la fiert cu putina sare (sau alte condimente pe care le folosesti) si ii iei spuma cand mai este nevoie. Cand consideri ca este gata fiert puiul, scote bucatile de carne pe o farfurie separata, verifica sa nu fi ramas spuma in apa si adaugi orezul. Daca ti-a trebuit mai multa apa pentru fiert puiul, lasa in oala doar cat crezi ca ar fi de patru ori cantitatea de orez.
Cand incepe sa se umfle orezul pune si ceapa si loboda, cu tot cu uleiul in care s-au calit si amesteca putin. In vreo doua minute ai sa te trezesti fata-n fata cu o oala de pilaf din ce in ce mai roz. Lasa-l sa fiarba asa putin, poti adauga si patrunjelul tocat intre timp (mai aproape de final, totusi), pentru a-si lasa si el aroma si cand este aproape gata pune iarasi si puiul in oala, sa se integreze bine in "colectiv". Ai grija sa nu ti se lipeasca orezul de fundul oalei, mai amesteca din cand in cand si verifica sa ai foc micut.
Poti sa adaugi sare si piper dupa gust, desi eu nu am considerat sa fie nevoie de piper la rozimea sa, pilaful de primavara, ca la cel simplu. :)

Pofta mare!


Read More......

Irish Garlic Bread

Comments (0) |

Reteta irlandeza powered by prietena mea Mara, pasionata de bucatareala si dansuri irlandeze, asa ca s-a gandit sa faca pe balerina irlandeza si la masa. Incercati si voi ! ;)

Ingrediente :
O paine, preferabil bagheta
1 capatana de usturoi
unt
piper
oregano
sare
patrunjel
folie de aluminiu

Lasi untul sa ajunga la temperatura camerei, cat sa poata fi facut crema usor si intre timp pisezi usturoi cat vrei tu (o capatana ar veni cam pentru doua platouri mari si aromate). Cand e untul pregatit, il amesteci cu usturoiul si cu un praf-doua de sare, putin piper, oregano-ul, le amesteci sa se incorporeze totul si agaugi apoi si patrunjelul. Toate cantitatile sunt dupa bunul plac, dar e bine sa gusti din cand in cand, sa nu fie ceva lipsa, sau prea prea.
Tai painea felii, dar ai grija sa ramana atasate intre ele toate feliile si intinzi crema pe fiecare felie in parte (ori doar pe o parte, ori pe ambele parti). Cu cat ai painica mai frageda si feliile mai bine unse, cu atat iti iese painica mai crocanta. Nebunie mai mare decat Bake Rolls! :D

Intre timp incalzesti cuptorul (cu 15 minute inainte e numai bine) si cand este gata incins infasori painica in folie de aluminiu si o lasi in cuptor pentru maximum 20 de minute, la foc mediu.
Cand e gata, lasi painea putin la racorit, dupa care o scoti din folie, o separi in felii individuale si o pui pe platou. E buna si goala, ca gustare/aperitiv si merge bine si la cartofi prajiti cu pui.
Pofta mare! :)


Read More......

budinca in coaja de portocala

Comments (0) | luni, 25 mai 2009

Papa bun pentru copii ! Dar nu numai ...
Budinca arata mai bine intr-o portocala scobita precum un dovleac de Haloween.
Cand nu ai timp suficient pentru a gati dulciuri fancy pentru invitatii tai ii poti surprinde cu portocale umplute cu budinca de ciocolata. Daca e budinca de ciocolata cu bucatele de portocala cu atat mai bine.
E si o modalitate buna de a-i convinge pe cei mici sa vina la masa ! ;)
Le servesti o portocala cu palarie..
Apoi le dezvalui o parte din surpriza..
Si le urezi pofta buna ..


Read More......

Nesfrappe chez toi

Comments (1) | sâmbătă, 23 mai 2009


Ce caldura mon cher in asta zi de mai.. Ai bea o cafea rece sa te revigorezi un pic, dar parca nu te-ai duce pana la trattoria dupa un nesfrappe gustos si racoritor...
Asa ca daca ai 2 lingurite de nes, 2 de zahar, un pahar pe care il umpli putin peste jumate cu apa rece, si un sfert cu apa si 4 lingurite de frisca, pune-te in miscare si fa-ti un frappe delicios a la maison.
Se serveste neaparat in balansoarul din balcon, in micul colt de natura de la cine stie al catelea etaj.. Nu e Provence, dar spiritul conteaza..
Bine ca s-au copt ciresele de mai ! ;)


Read More......

Biscuiti cu fulgi de ovaz

Comments (0) | joi, 14 mai 2009


Ingrediente :
2oo grame unt moale (topit un pic la microunde sau lasat la soare intr-un castronel)
o cana jumate de zahar
o lingurita de bicarbonat de sodiuAdăugaţi o imagine1/2 lingurita sare
2 oua
1/2 esenta de vanilie
o cana jumate de faina
2 cani jumate de fulgi de ovaz
cam o lingurita de scortisoara sau mai putin
stafide ( optional, dar e foarte placut sa te surprinda biscuitii cu stafidele acrisoare ;) )

Pregatire :
Intr-un bol se pune untul moale peste care se adauga zaharul. Se mizeaza bine.
Apoi adaugam scortisoara, sarea, bicarbonatul si amestecam tot cu mixerul.
Adaugam ouale pe rand, iar dupa fiecare ou se va mixa foarte bine.

Odata ce adaugam faina, renuntam la mixer si amestecam cu o lingura de lemn.

video


Apoi adaugam fulgii de ovaz si stafidele si le amestecam putin.
Preincalzim cuptorul si pregatim o tava acoperita cu hartie de copt. Se la compozitie cu lingura si se pune pe tava, deoarece acesti biscuiti iau oricum ce forma isi doresc ei. Aveti grija sa lasati ceva spatiu intre ei.

Dupa vreo 9 minute ( sau chiar mai mult, vreo 15 minute in prima tura, pana se incalzeste cuptorul bine ) vor arata cam asa :
Si va asigur ca sunt crocanti si pufosi in acelasi timp si merg excelent la o cafea. Seamana putin la gust cu cookies-urile de la spring.
Pofta buna !


Read More......

salata de naut ( varianta de foul )

Comments (2) | vineri, 8 mai 2009



Draga Ana,
Pentru ca esti indragostita de bucate orientale si de naut iti voi da reteta pentru aceasta salata minunata. Drept sa-ti spun, nu are specific indian, desi se consuma si in India, ci este mai degraba o varianta a salatei libaneze numita Foul. Am gasit atatea variante ale acestei retete incat pana la urma am ales-o pe cea care parea cea mai gustoasa ;) .
E destul de simplu de preparat, dar trebuie sa ai mare grija cu nautul. Ca sa nu imbatranesti langa oala in care fierbe, iti recomand sa te gandesti din timp la ce vei gati, si sa-l lasi o noapte la inmuiat. Astfel, nautul va fierbe perfect in numai 2 ore ! :p Totusi, nu poti risca sa-ti iasa niste gloante nefierte, caci intreaga salata va fi necomestibila ! Pentru 2 portii imense, sau 4 portii medii ai nevoie doar de o cana de naut. In aceste 2 ore de fiert, trebuie sa fii in preajma lui, sa mai adaugi apa, si sa pui putin coriandru si cardamom, sau si mai bine, putine condimente speciale pentru fasole de la Fuchs. Da, Ana pentru fasole, caci semana destul de mult cu nautul.
Pe langa naut, ai nevoie de 2 rosii, o mana de masline si o jumatate de ceapa. Jumatatea de ceapa o tai julienne, ca in imagine ;)Mai trebuie sa iei de la piata o legatura de patrunjel pe proaspat, pe care il toci si il adaugi peste ceapa, masline si rosii.












Peste acest amestec, adauga nautul curatat de coaja. Daca l-ai fiert bine o sa-ti iasa numaidecat operatiunea decojire :D. Asezonezi cu sare, ulei de masline, zeama de lamaie ( sau otet de vin ), dupa cum iti place, draga mea.
Parca te si vad agitandu-te prin bucatarie, sa-ti iasa totul ca la carte.. Dar stai linistita, o sa-ti iasa de minune. Pana una alta, pofta buna !


Read More......

piersica

Comments (0) | joi, 7 mai 2009

Piersica vine de pe meleagurile indepartate si exotice ale Asiei..
Botanistii moderni sustin ca piersica este originara din China, si luand drumul matasii prin Persia, a ajuns in Europa cu 2000 de ani inaintea erei noastre. In China, in religia taoista, piersica este considerata un fruct sacru si este oferit si astazi sarbatoritilor, de ziua de nastere, ca simbol al longevitatii si sperantei. Piersica era fructul preferat al lui Louis XIV,Regele Soare al Frantei, care pune sa se cultive peste 33 de specii de piersica in livada sa de la Versailles.

In bucatarie piersicile se pot folosi in orice prajituri, salate, tarte si inghetate. Ele pot fi consumate proaspete,uscate sau conservate in gemuri,dulceturi,compoturi. Tendinta haute-cuisine a bucatariei franceze recomanda piersica si ca aperitiv, sau ca element principal in garnituri si sosuri pentru fripturi.

Daca doriti sa folositi piersici decojite la tarte sau prajituri cea mai usoara maniera de a scapa de coaja este sa le scufundati cateva minute in apa fierbinte si apoi sa le scoateti si sa le scufundati in apa rece.
Un alt lucru bine de stiut, atunci cand preparam prajiturele cu piersici este ca aceste se inegresc dupa ce sunt taiate, daca se mai lasa un timp la temperatura camerei. pentru a preveni innegrirea feliilor taiate, acestea trebuie stropite cu zeama de lamaie sau portocale.
Piersica este bogata in minerale, calciu, potasiu, sodiu, magneziu, si vitamine si au un mare aport energetic. De aceea piersicile sunt folosite in cure pentru calculi biliari dar si diete de slabit, fructul continand peste 80% apa.

De asemenea, consumul de piersici ajuta la eliminarea ridurilor si la mentinerea unui ten neted ca de.. piersica !
Substantele active din pulpa piersicii actioneaza asupra secretiei unor hormoni ai creierului de tip serotonine, care cresc eficienta controlului nervos asupra proceselor de la nivelul pielii.
Cercetatorii estimeaza ca un consum zilnic de 300-350 g pulpa de piersica, timp de 45 de zile, poate scadea viteza proceselor de ridare.
Dar piersicile pot avea efecte si utilizate extern, in masti naturale din suc de piersica si lapte de migdale sau in compozitia cosmeticilor cu extract de piersica.


Read More......

briose cu banane

Comments (0) |

INGREDIENTE :
2 cani de zahar
3 cani de faina de grau
3- 4 banane
1 ceasca de nuci taiate marunt (sau cicolata)
1 lingura de bicarbonat de sodiu
esenta de vanilie
1 lingura rasa de scortisoara
o lingura rasa de ulei de masline
3 oua

PREPARARE :
Se amesteca zaharul cu faina.
Separat se strivesc bananele cu furculita si apoi se amesteca un pic cu mixerul.
Se amesteca bananele cu faina si zaharul.
Se adauga uleiul, bicarbonatul,ouale, esenta de vanilie si se continua amestecarea ingredientelor.
Se adauga spre final si scortisoara.

Apoi adaugati nuca si amestecati bine.
Se toarna compozitia finala in forme de briose si se lasa la cuptor vreo 20 de minute.


Read More......

paine cu cartofi

Comments (0) |

Ingrediente :
300 grame faina pt coca
100- 150 grame pentru framantat, intins
drojdie uscata
3 cartofi medii
100 ml apa fiarta
un ou
o lingura rasa de sare



preparare :
Se curata cartofii de coaja si se dau prin razatoare. Se oparesc cu apa fiarta.

Separat se amesteca faina cu drojdia uscata peste care se vor adauga cartofii rasi si incepe sa se framante usor.

Apoi se adauga oul si sarea si se continua framantarea.

Se formeaza o bila de coca care se lasa sa creasca, intr-un loc caldut circa 40 de minute.

Apoi se framanta din nou, punand faina pe planseta si pe maini si se baga in cuptor, intr-o cratita/vas, acoperit cu hartie de copt.
Painea va fi gata in circa o ora !

Multumiri Mayei pentru inspiratia culinara ! ;)


Read More......

Urmareste-ma si pe Petit Chef !

Toate retetele sunt pe Petitchef

eco

Brighter Planet's 350 Challenge

le monde des blogs